Dragoste cu varsta

Dragoste-ceva firesc, oamenii se indragostesc cu sau fara motiv. Se intaleaza intre doua persoane un magnetism mai mult sau mai putin explicabil si asta este. De aici,ei parcurg singurul drum spre calmarea acelei mancarimi.

Acum,chestiunea incepe sa fie discutata in momentele in care apar intre cei doi ce formeaza cuplul diferente precum:rasiale,etnice,religioase(acestea sunt o problema mai mult a secolelor trecute) si acum,diferente sociale(categorii sociale) sau de varsta.

In privinta categoriilor sociale stim ce accent se pune in zilele noastre,desigur,asa a fost dintotdeauna,baiatul foarte sarac si fata bogata,sau invers,dar cand vorbim deja la nivel public stim cat de mediatizate sunt. Si de ar fi sa luam cazul Irinel si Monicuta,caz in care intervin ambele diferente,dar ma leg acum de cea a diferentei dintre categoriile sociale din care faceau parte. Irinel fiind o persoana publica si foarte bogat, casatoria cu Monica l-a facut arhicunoscut,ca dovada ca nu atatia romani il stiau pe Irinel de om cumsecade pe cati il stiu de pedofil.

 

Si din nou,la fel se intampla si cand intre parteneri e o diferenta de varsta mare. Oamenii discuta si judeca si in fiecare dintre noi exista o parere cu privire la subiect. Fie ca vorbim de presa de scandaluri,fie ca vorbim de vecini sau rude,o relatie intre o femeie trecuta de varsta amorurilor si un tanar in putere e mereu subiect de barfa.

Acum,eu nu sunt o persoana cu multe prejudecati si mai ales la genul asta de lucruri,insa,aprob si dezaprob genul asta de relatii. Si chiar as fi foarte interesata de ce au de spus comentatorii,caci eu am o anumita perspectiva in urma unor incidente ce ma afecteaza direct si deci,nu pot fi tocmai obiectiva.

Din punct de vedere social,nu mi se pare tocmai o tragedie ca cineva mai in varsta decide sa-si alature viata de a unuia mai tanar. Asta pentru ca sunt oameni carora nu le pasa prea mult de ce spun altii,sau pentru ca au o mentalitate deschisa sau sunt cuprinsi de ardoarea sentimentului.

Desigur,daca bine observati,relatiile sunt trainice si liniste in locurile unde nu se aplica regula de “lume mica”. Caci intr-un oras mic,stim,barfele si zvonurile circula ca si biletele cu reducere la circ. Ca sa nu mai zic de lume rurala,sate in care toti se cunosc intre ei la detaliu;”Paraschiva lui Cutarescu” si “Cutarica din vale”.

Si deci,in centrele urbane mari,genul asta de relatii nu reprezinta o problema. Cunosti poate un om doi pe kilometru patrat si atunci lucrurile se schimba.

Si deci,din punct de vedere social nu mi se pare nimic in neregula.

Acum,daca e sa privim din mijlocul problemei,in profunzimea ei sau moral,nu mi se par logice astfel de relatii. In sensul ca,automat,din cauza varstei intervine si o diferenta de nivele intre cei doi,atat ca si experienta cat si ca intelect,cultura s.a.m.d.

Si deci,nu pot concepe faptul ca o femeie tanara,sub douazeci de ani se indragosteste de un barbat trecut de patruzeci,cincizeci. Ce poate iubi la barbatul respectiv? Caci da,barbatul poate iubi frumusetea si tineretea femeii. La baza dragostei,in majoritatea cazurilor sta atractia fizica,e normal,prima oara cand te uiti la cineva ii vezi invelisul. Si cum tu,femeie tanara si frumoasa poti gasi un barbat in varsta atractiv? Anii isi pun amprenta asupra noastra involuntar;isi pun amprenta asupra intelectului si corpului nostrum,caci asta e legea firii. Mi se pare cat se poate de normal ca doi oameni varstanici ce au trait o viata impreuna inca sa se mai iubeasca si poate sa se doreasca,caci fiecare are viziunea tineretii celuilalt. Si sunt de parere ca frumusetea unui om,odata perceputa,ramane in starea ei intacta pentru totdeauna,chiar daca lucrurile se schimba.

Ca sa nu mai spun de faptul ca cel varstnic percepe viata altfel decat cel tanar. Are alte doleante,alte interese. Pe cand cel tanar le are pe cele specifice varstei.

Nu gasesc ca e neaparat imoral tipul asta de relatii,doar ca nu il inteleg si imi e greu sa il accept. Imi e greu sa cred ca nu sunt alte interese decat de natura sentimentala la mijloc.

Romani. Si atat!

Zilele astea au fost cat se poate de insorite si de placute pentru tot felul de activitati pe care ni le-am propus in Alba Iulia,fie ele mici,fie mari,fie in aer liber sau nu,ne-am permis. Acum trei zile am putut citi linistita in parc,fara geaca de toamna,ieri la fel,m-am plimbat,fara geaca si mi-a fost bine!

M-am trezit in capatul bulevardului,de manuta cu doua prietene si cu ceva treburi de facut,care au fost amanate de un incident.
Chiar nu stiam,am aflat mai tarziu, foarte multi varstnici,stau zilnic la coada,in locurile unde este distribuit ziarul Adevarul de seara. Mie personal,mi s-a parut ceva iesit din comun ca s-au strans intr-un asa numar doar ca sa astepte un ziar,care se explica,datorita faptului ca e gratis strange atatia cititori.

M-am amestecat putin printre ei,nestiind ca e o practica zilnica,sa descopar care e intriga. Am abordat un grupulet de cativa batranei interesata,vasazica,de ora la care trebuie sa apara. Mi s-a raspuns ceva de felul “Eii,domnisoara! Astazi am auzit c-o sa intarzie mai mult! Ce? Nu stii? L-or eliberat pe Vintu. De-o ora jumate,chiar! Si tre sa apara,sigur! Pe prima pagina!”. I-am multumit si atat,nu m-am bagat in discutie si nici nu vreau sa-mi exprim parerea cu privire la cazul SOV ca e mult prea controversat si monden pentru ce vreau eu sa discut public.

Am asteptat sa apara distribuitorul respectiv,am luat loc la coada si am apucat si eu un ziar din acelea ca sa constat si sa ma amuz ca stirea respectiva nu a fost publicata pe prima pagina,spre deosebirea majoritatii ce astepta. Dar mi-a atras atentia faptul ca s-au strans pentru doar atat. Da,ok. Stim situatia prin care trec bietii nostrii pensionari odata cu regimul asta de austeritate prost facut si mai stim si ca,batraniii sunt la curent mereu cu noutatile sociale sau politice si ca ziarul e lectura preferata.

Dar ma indigna totodata lipsa de vointa pentru alte lucruri. A nu se crede ca propun sa ne manam toti bunicii si parintii in strada,daca ar fi dupa mine,as face-o eu insumi. Nu am eu de ce sa ma plang prea mult,nu stiu prea multe din ce inseamna viata singulara din punct vedere financiar,dar ii aud plangandu-se si vaitandu-se fara sa faca nimic in privinta asta.

Au adaugat ceva anisori si la varsta de pensionare,s-a ajuns la 65! Nu stiu cine naiba te primeste pe tine sa lucrezi pana la 65 de ani,dar sa trecem cu vederea faptul ca,inca o data,nu e gandita treaba cum trebuie de sus. Curentul asta s-a raspandit si in Franta,dar ministerul francez,spre deosebire de al nostru s-a gandit la 62 de ani,majorare care nu e totusi atat de importanta ca la noi,care suntem intr-o situatie economica critica,si totusi,o diferenta de 3 ani! Ei,francezii ce au facut. Stim ca au inflacararea revolutiei in piept toti,dintotdeauna. Au iesit in numar de 2 milioane in strada si si-au exprimat violent nemultumirea. Daca legea i-ar fi privit pe muncitori,acestia ar fi oprit functionarea insitutiilor,mijloacelor de transport s.a.m.d. si au fi protestat fara sa se puna problema de a nu primi ceea ce vor.

Asa ca dragi romani,va datorati mizeria. Si asta,pentru a nu sti sa luptati pentru ceea ce va doriti,pentru nedreptatea care vi se comite,pentru ca nu ati stiut sa luati deciziile intelepte la momentul potrivit si v-ati lasat inselati de demagogiile scumpului nostru dictator in devenire pe urmele lui Carol al II-lea.

Somn de veci placut in continuare!

Premiere

Alfa si Omega,cele doua aspecte importante ale fiecarui lucrusor din lumea asta mare,cu tot soiul de lucrusoare(nu gasesc augmentativul potrivit). Perioade,daca vorbim de existenta,etape,daca ne referim la ceva de o importanta redusa. Si spun importanta redusa nu ca si cand as vrea sa spun neaparat ca o carte ar fi mai putin importanta decat viata unui om,dar merg pe conceptul ca Omul este creatia cea mai ingenioasa a Universului,a lui Buddha,a lui Alah,a lui Dumnezeu,Moise sau cati altii mai sunt si nu ii stiu eu.

Sunt aproape sigura ca pana si inceputul unui film e impasul psihic cel mai intens al unui regizor de pe toata perioada intregii filmari. Sunt atatea thrilleruri chinuite in care inceputul,in care se pune atata evident efort sa dea cat mai misterios,are urmare un deznodamant pe masura. Spre exemplu,tipul acela pe care nu il lua nici dracu` in seama la inceput in film,ba pentru ca era cel mai mic,ba pentru ca era cel mai urat sau mai slab,te frapeaza la sfarsit cand il vezi langa gagica aia misto pe care nu credeai ca o va avea vreodata,dupa ce a trecut printr-o serie de evenimente care l-au facut un mare erou.

La fel se intampla si cu cartile. Am citit o multime de carti pe care le citeam mecanic,pagina dupa pagina la inceput,doar ca sa realizez unde vrea sa se ajunga si cand ajungeam in punctul ala,totul prindea contur si lectura devenea placuta,ca la sfarsit,autorul sa o gafeze fie din,nu stiu, superficialitate,emfaza si sa dea finalului ori intorsatura care ti-ar placea mai putin,ori sa te lase cu buza umflata si inca dornic de o “Partea a II-a” care nu mai exista.

Sau eu insumi m-am poticnit de nu stiu cate ori in inceputuri dinastea nenorocite. Dupa ce ma simteam multumita de cate o creatie literara,imi luam nasul la purtare si imi ziceam ca e timpul sa incep cartea aia pe care mi-am propus sa o scriu in viata asta. E ok,am cea mai tare intriga si imi imaginez toata desfasurarea actiunii,pe planuri frumusel.Dar cum incep? Toate personajele alea,legaturile intre ele pe care nu sti daca sa le precizezi sau nu,descrierile lor. E atat de complicat! Imi zic ca ar fi foarte simplu daca,cu ajutorul unui cititor de minti al viitorului,cineva mi-ar studia moalele capsorului si ar incepe sa redacteze din el,dar, aici intervine faptul ca,evident,scrierile ar denatura(mai ales ca imi vin atat de multe chestii de spus intr-o singura fraza) iar stilul nu mi-ar mai apartine si deci,rezultatul nu ar fi demn de acel ideal inalt al vietii mele.

Inceputurile sunt pe atat de grele cat sunt de memorabile. Atat de mult ne sfiim cand pe parcursul vietii apare cate o noutate cu care nu suntem in tema, sa inaintam masurile pentru a ne afirma in fapta cu pricina. Si precum am zis-o si ma repet,inceputurile sunt cele care ni se intiparesc intotdeauna cel mai adanc in minte.
Rememorati :

-primii bani castigati cu efortul propriu si fara implicarea altcuiva;
-prima zi de liceu;
-prima carte citita pe de-a-ntregul;
-prima oara cand v-ati facut puternic de ras;
-primul sarut;
-prima iubire;
-prima noapte cu cineva;
-primele lacrimi din dragoste;
-primul animal de companie;
-primul obiect din seria celor pe care le colectionati;
-prima betie;
-prima noapte de insomnie.

Toate aceste premiere ale vietii,poate nu le-am mentionat eu pe toate cat trebuiam,dar am captat ideea in sine,aceea de “inceput”,sunt cele care au precedat altora si altora de acelasi fel,insa toate aceste “prime dati” au in ele ceva profund si deosebit,ceva unic si cu siguranta,irepetabil.

Prostitutie.Umilinta

Aruncam astazi o privire pe un forum cand am dat de un subiect care m-a pus din nou pe Ganduri. Un tanar de 18 ani decide sa-si inceapa viata sexuala cu o prostituata de lux si,subtil,incearca sa primeasca aprobare morala de la vizitatorii forumului. Cum majoritatea membrilor sunt fapturi cu valori morale exceptionale(nu radeti!) au avut grija ca tanarul sa se simta vinovat pentru fapta pe care avea sa o comita Dupa ce si-a primit injuriile de rigoare,acesta a disparut,incetand sa mai posteze. Faptul,a adus dupa sine,discutii asupra a ceea ce reiesea important din ce indrugase tanarul respectiv si anume:prostitutia.
Un “intelept”,partas la discutia respectiva,da ocazia celorlalti de a se delecta cu ceva iesit din comun de “dragut”(pe mine personal m-a frapat in cel mai negativ sens posibil).

http://cancan.ro/actualitate/international/atentie-interzis-sub-18-ani-o-prostituata-considerata-rebut-de-pestele-ei-tarata-prin-fecale-si-aruncata-la-gunoi-122263.html

Da, prostitutia dateaza din secole cu minus,expresie din popor, “cea mai veche meserie de cand e lumea”,dar in zilele de azi,in societatea actuala a atins cote alarmante. E drept ca sexualitatea e subiect tabu peste tot,insa,dupa parerea mea,asemenea fapte sunt strigatoare la cer. Si acum intrebare : de condamnat sunt cei care apeleaza la serviciul doamnelor sau ele insele?

E usor de zis ca poate mor de foame si au nevoie de bani si e si mai usor de crezut intr-o tara ca a noastra. Dar totusi asta nu schimba faptul ca,sunt familii sarace care traiesc cu 1000 de lei lunar,cu multe neajunsuri,dar ii vezi de azi pe maine,demni si resemnati. Si atunci se intelege ca dumnealor prefera o munca mai usoara,in mai putin timp,mai putin decenta,pentru sume mai mari,deci un trai mai bun.

Si totusi,cum o femeie rationala s-ar putea presta la asa ceva? Prin rational a nu se intelege nu stiu ce intelectualitatea lui peste caci nu jignesc ignorantii neaparat,fac referire la faptul ca,in ciuda denivelarilor vietii,mereu exista o ratiune care te indeamna sa actionezi conform unor principii. Si deci,si ignorantii au principii. Caci sunt sigura,ca majoritatea domnisoarelor care se ocupa cu serviciile astea triviale fac parte dintr-o anumita clasa a oamenilor,mai putini cultivati,asta impotriva vointei lor,caci,de bine de rau,statul roman te trimite la scoala de la 7 ani si iti asigura invatarea pana la 17-18,fapt ce presupune 10 ani de ocazii sa tot culegi,la libera alegere,ce crezi de cuviinta din toata cantitatea de informatii ce ti se ofera. Si in definitiv,vina le apartine chiar lor pentru situatie si a celor in mainile carora a stat a face ceva in privinta asta. Asta in cazul in care stabilim ca la baza a ceea ce presteaza sta numai si numai nevoia de bani,caz in care facem abstractie de fetisuri bizare sau transexuali frustrati.

Dintotdeauna am auzit si am trait cu totii cu impresia ca banii inseamna putere,da,intr-adevar,asa stau lucrurile. Oricat romanticierii ar nega lucrul asta sau ar refuza sa-l afirme,desi aproband in sinea lor,ascuns,asta e realitatea secolului nostru,cel putin.In momentul in care raspunzi financiar pentru tine insuti,ai si controlul asupra tuturor lucrurilor din viata ta,nu depinzi de nimeni in luarea deciziilor personale. Si deci,a nu depinde financiar de cineva inseamna un mare lucru pentru libertatea personala si o mare satisfactie pentru demnitatea proprie. Ori cand te vinzi pe tine insuti pentru satisfacerea nevoilor altuia iti calci cu bocancii proprii plini de mocirla pe demnitate.

Desigur,de blamat sunt si beneficiarii serviciilor. Mi se pare cat se poate de normal ca fiecare om,dupa propria alegere,sa-si satisfaca si nevoia fiziologica respectiva,dar nu mi se pare normal ca,pentru un capriciu,sa incurajezi activitatea respectiva. Si acum o sa mi se sara in cap si o sa mi se zica “CAPRICIU?!”. Da,capriciu. Si sa nu credeti ca fac apel la un regim de castitate,nu..toata lumea face sex,dar nu toata lumea plateste ca sa faca sex! Nu e de condamnat faptul ca oamenii stabilesc idile,conexiuni sentimentale intre sexe opuse s.a.m.d. E lucrul cel mai firesc de cand e omenirea. Foarte bine iti poti modela nevoile in functie de societate,in functie de oamenii la care te raportezi. E mult mai usor sa platesti o femeie ca sa-ti permita sa o tarasti prin fecale si sa urinezi pe ea decat sa gasesti una care sa-ti impartaseasca fetisul,dar asta inseamna sa contribui la indobitocirea speciei si sa te afunzi si tu,si deci,prin urmare,nu poti fi un individ cu valori morale solide,fapt ce te face la fel de vinovat ca si cea care se presteaza la prostia ta.

Colectia “Cartea de buzunar” de la Jurnalul National

Bai,ce idee buna au avut si astia cu cartile lor! Imi pare rau ca am ratat colectia “100 de carti pe care trebuie sa le ai” de la Adevarul,dar probabil nu e prea tarziu pentru altele. In afara faptului ca sunt la un pret foarte accesibil,comparativ cu valoarea lor pe piata,sunt si selectate dupa anumite standarde. Si nu numai,sunt si foarte dragute si incap oriunde!

Va voi insira cu ce titluri am apucat sa ma delectez pana acum,putine la numar,dar celelalte stau frumusel pe raft asteptandu-si randul.

Lui Mos Goriot i-am acordat deja destula atentie,caci am vorbit intr-un post numai despre asta si despre sentimentul pe care l-a declansat in mine atunci dragostea paterna intinsa peste masura. Ca sa nu va mai zic de faptul ca abia astept sa mai prind ceva de Balzac in maini! Grozav stil! Balzac,in romanul asta,m-a facut sa-mi pun intrebarea cat de meticulos poate ajunge un scriitor sa fie intr-o opera literara.


Vipera sugrumata – Hervé Bazin

Odata cu cele doua carti am inceput sa-mi pun tot mai multe probleme de familie. Cartea de mai sus am citit-o in proportie de 50%,caci nu are decat 200 si ceva de pagini,la Aqua Magic,stand la soare,impropriu spus,caci stateam mai mult sub umbrela.
Nu vreau acum sa ma apuc sa fac recenzii la tot ce citesc insa cateva idei imi permit sa indrug desi sovaiesc destul.
Ideea principala e lipsa de dragoste a unei mame fata de cei trei copii ai sai pe care ii supune la tot felul de chinuri ale copilariei. De subliniat este insa cum o astfel de atitudine poate marca individul pentru tot restul vietii,ca dovada ca insusi autorul suferise respectiva insiruire de evenimente si a fost capabil sa-si exprime toata scarba in cuvintele alea pe care le citeam atat de infiorata.
Ganduri : cum unor mame le pot lipsi cu atata desavarsire instinctele materne de care nici o femeie,in mod normal si etic,nu se poate lipsi?

Jenny – Erskine Caldwell

Daca actiunea romanului ar fi fost mai putin ampla,as fi sustinut ca e nuvela. E un roman cat se poate de simplu,de unde mi-am dat si seama ca respectivele carti nu merg pe o tematica anume si ca fiecare autor care,in opinia celor ce selecteaza lectura,trebuie citit,are ceva extrem de firesc si personal care il face special si il diferentiaza de orice alt scriitor.
Jenny,personajul principal,este proprietara unei mici pensiuni sub acoperisul careia gazduieste tot felul de indivizi rupti de normele “normalului”,condamnati de societatatea de atunci pe motive ba rasiale,ba etice,categorisiti fieacare dupa niste prejudecati ale acelor timpuri,intr-un orasel tipic. In astfel de cazuri deobicei,pe vremea respectiva interveneau tot felul de “autoritati” precum prefectul,”mai-marele” in comunitatea respectiva sau insusi Biserica. Pentru ca femeia era lipsita de prejudecati refuza cu indarjire sa renunte la chiriasii ei in ciuda “anormalitatii” lor,fapt pentru care,in final este pedepsita si, cineva intr-un mod josnic ii da foc intregului habitat. Ea sfarseste mai fericita decat fusese pana atunci,casatorindu-se cu un fost magistrat care i-a fost partas la toate evenimentele si odata cu incidentul tragic pentru ea s-a decis sa faca pasul de a-si declara dragostea. Si .. happy ending! Eh .. tot nemultumita am fost. Daca sfarsitul reprezinta defapt o mare drama,arunc cartile pe fereastra,daca nu,oftez ca nu s-a intamplat contrariul.


Amantul doamnei Chatterley – D.H.Lawrence

Anglia postbelica! Intotdeauna am simtit o curiozitate aparte in ceea ce priveste istoria Angliei,si din vremuri mai timpurii si mai recente.
Mai mult decat un roman de dragoste, “Amantul doamnei Chatterley” mi s-a parut un roman psihologic,de analiza. Scriitorul punea mare accent pe diferenta claselor sociale engleze din vremea respectiva.
Constance Chatterley era casatorita cu un nobil foarte instarit,proprietar al catorva mine din regiune,locuitor al unui mare conac cu numele de “Wragby” . Acesta ramasese invalid in urma unui atac in razboi si deopotriva impotent,motiv pentru care tanara,lipsita de “aventura” isi cauta un amant. Ma rog,sa sarim partea in sine,caci fiecare roman de dragoste are ceva aparte dar raman la fel. Ceea ce face scrierea interesanta e zbuciumul interior al femeii,confruntata cu cruzimea sotului ei,nepasarea fata de clasa de jos,exploatarea pe care o savarsea deodata cu abuzul de putere. Odata cu descoperirea acestor fapte pe care ea insusi inainte si le nega,te face si pe tine,cititorul mediocru sa realizezi o multime de lucruri cu privire la cum e oranduita societatea,pana si in zilele noastre. Cartea asta a facut socialista din mine sa fiarba si sa soarba fiecare cuvant ca si cand ar fi providential.
Constance isi paraseste in final sotul,insarcinata cu amantul si scarbita de cupiditatea sotului ei. Sfarsitul o infatiseaza pe ea cu gandul la o lume departe de cea sordida in care traise pana atunci.

Ah .. si ce chef sa citesc am! Mai zac pe raft inca cateva partase ale aceleasi colectii pe care nu le voi dezvalui inainte sa le citesc.

Toate la timpul lor

Postul asta poate parea ca seamana prea bine cu cel in care vorbeam despre reguli,insa nu! Ceea ce mi-am pus in minte sa discut e cu totul altceva.
Vorbesc din perspectiva proprie,experienta minima proprie,prisma unei tinere. Si subliniez cuvantul “tanar”,nu pentru a-mi scuza lipsa de coerenta sau superficialitatea ideilor ci ca sa se inteleaga de la ce nivel sunt privite toate astea,pentru ca,sunt ferm convinsa ca voi arunca o privire candva peste ce indrug acum aici si imi voi spune “ce mica si proasta eram!”. Dar,hai sa facem fata momentului si sa parcurgem subiectul.
Expresia asta “toate la timpul lor” auzita de la oricine,imi parcurge auzul cu o viteza uluitoare si imi face sangele sa-mi zvacneasca pe dinauntru de furie. De ce? Pentru ca mi se pare nedrept! Mi se pare nedrept ca oricine sa-mi spuna ca lucrurile se intampla prea devreme pentru mine,ca inca mai am nu stiu cati litrii de supa de inghitit sau ca ceea ce eu vreau sa primesc e un target pe care nu o sa-l ating decat peste multa vreme.
Societatea din ziua de astazi,cel putin in Romania,respectiv Europa de est, nu a evoluat ca si mentalitate indeajuns incat sa le permita tinerilor escapadele,crizele de independenta si emancipare. E normal,ne aflam intr-un punct in perioada adolescentei cand,desi putem atinge chiar Venus cu un singur deget,nu suntem inca capabili sa tinem nici evidenta hartiei igienice! Dar asta nu inseamna ca nu avem dreptul sa parcurgem singuri drumul spre cunoasterea absoluta,daca asta ne propunem,sau mai bine zis,asta nu da dreptul nimanui sa se creada in masura sa ne explice drumul asa cum a fost parcurs odinioara.  Se poate oare ca oamenii,odata acumuland o anumita experienta si trairi personale sa se simta intr-atat de superiori fata de cei ce abia isi incep viata? Sa fie si cate o doza sublima de aroganta la mijloc? Sa fie ideile preconcepute despre viata ? Sa fie acel “pe vremea mea …”? Da,suntem generatia viteza,care,spre deosebire de bunicii nostrii,am decis sa privim viata mai devreme,sau poate am fost fortati de circumstante,ori ne-am maturizat prematur? Oricum ar fi,ceea ce am constatat e faptul ca,in medie,durata de viata a oamenilor se scurteaza de la generatie la generatie,daca strabunicii nostrii atingeau 90-100 de ani,iar bunicii nostrii 80-90,durata noastra de viata atinge cam 70 de ani,in conditiile de astazi. Nu am certitudine ce factori intervin mai exact in problema asta,poate sa fie poluarea excesiva si raspandita peste tot,in aerul pe care il respiram,care nu mai e cel “de pe vremuri”,cand masinile nu circulau si fabricile erau reduse numeric(avem ca dovada faptul ca nici in ziua de astazi Romania nu are dezvoltata cum trebuie industria asta),in apa pe care o bem care nu e perfect filtrata,fapt la care se adauga urbanizarea,de unde rezulta faptul ca devin din ce in ce mai multi,din tarani,”city guys”. Ca sa nu mai zic cate boli mai sunt,cate accidente din nimic se intampla si cata indigenta zace in saracuta noastra Romania.

Parinti

Facand abstractie de faptul ca nici macar explicatia din DEX nu ma convinge asupra cuvantului "parinte",imi mentin parerea ca fiecare dintre noi percepe in felul lui acest cuvant,facandu-l sa adopte o multitudine de sensuri si aici mentionez caracter emotional caci nu vreau sa ma leg de sensul propriu. Fiecare dintre noi avem o parere diferita despre ce inseamna a fi parinte,care este indatorirea morala a acestuia fata de noi,copiii si fata de societate,odata detinand acest "titlu".
In mod normal,sunt primii cu care intram in contact,sunt prima noastra "lume" si raman centrul acestei lumi pana mult mai tarziu,cand tot noi,copiii de ieri,intemeiem alte familii. Suntem obisnuiti sa-i respectam,sa-i iubim cel mai mult,caci nu stiu daca este vreun copil pe care sa-l intrebi "pe cine iubesti cel mai mult pe lume?" si sa nu-ti raspunda "mami/tati" sau "mami si tati".Probabil,copiii fiind e greu sa intelegem dragostea acestora fata de noi si mai ales grija ce le apasa pe umeri cand vine vorba de siguranta si educatia noastra. Cand ating subiectul asta,vreau sa nu cred in existenta karmei,caci altfel va fi vai si amar de linistea mea de parinte date fiind evenimentele cu care mi-am frapat parintii.
Ceea ce imi atrage atentia asupra subiectului e perioada in care,brusc,parintii inceteaza sa mai fie cea mai importanta parte din viata. Odata cu startul pe propriile picioare,dupa propria vointa,parintii inceteaza sa mai ocupe postul de indrumator,initiator,persoana in mana careia statea odinioara acordul pentru tot ce iti venea sa faci. Si subiectul imi pare deja dezolant cand ma gandesc cum se perpetueaza in acelasi fel forma asta de viata parinte-copil-copil-parinte. O treime din viata,de regula,ne-o petrecem inca pe sub aripile ocrotitoare ale parintilor,urmand ca mai apoi,la randul nostru sa ocrotim o treime dintr-o alta viata. Ceea ce inseamna ca in scop familial ne cheltuim doua treimi din viata,ramanand una pentru noi insine.