Sfarsituri timpurii. Inceputuri tarzii.

        Viitorul, prin incertitudinea pe care o poarta, e mereu infricosator. Putini au garantia viitorului foarte apropiat; ce sa mai vorbim de viitorul cel indepartat, abstractizat cu totul de prezent .. Misterul e cel care ne cutremura imaginatia.

           

        Trecutul..? E timpul familiar, timpul care nu mai poate patrunde si frapa. Si uneori, din nesiguranta si teama pentru cele viitoare, tindem sa ne dorim sa dam fuguta la acel timp trecut doar pentru a ne cuibari la adapostul celor traite candva. Pentru ca ne e frica. Dar cum se dovedeste de fiecare data, e doar o greseala. 

Pentru ca cea mai importanta variabila a acelui inspaimantator viitor suntem noi insine.

         E momentul ideal sa ne propunem sa ne lasam guvernati doar de prezentul in care credem inca. E timpul sa ne descotorosim de traditiile desuete, cele care nu ne mai descriu, cele care si-au pierdut-datorita timpului- insemnatatea, pentru a face loc altora, noi, care sa se potriveasca viitorului sau care sa fie destul de maleabile incat sa convina viitorului. 

Timpul sa ne mai asumam inca un an, cu reusite si gafe, sa cerem, fiecare, providentei sale, intelepciune in alegerile viitoare si sa speram ca vom ajunge totusi aproape de cele la care tintim.

Happy new year, fellows!

Visuri

Da, visuri.. acele holograme a fiecarui insine viitor in parte- la acelea ma refer; fiecare sine proiectat intr-o circumstanta ideala si idealista intr-un viitor individualizat de contextul sau. Nu avem “visuri” negative. Pesimistii nu viseaza cu ochii deschisi.

E realmente chiar atat de usor sa visezi? Poate acel om real si rational sa viseze lucruri la intamplare? Poate visa la acele lucruri in a caror viabilitate nu are nici macar putina credinta? Ii detest pe aceia care pot, care se trezesc in fiecare dimineata visand la himere care nu li se vor materializa nicicand. Ii urasc cu atat mai mult cu cat nu se simt dezamagiti pe masura atunci cand realizeaza faptul.

Din ce sa ne mai nastem visele? Ce lucru poate sa ne para atat de peren incat sa-i ingaduim, cu pretul linistii noastre, sa ne zamisleasca un ideal? Si atat de putine lucruri perene exista..

Cum poate fi usor sa-ti faci visuri de cariera? Cand e asa de greu, pe langa a crede in propriul sine, in rabdarea si perseverenta personala din timpul scolii, sa crezi in conjuctura aia extraordinara in urma careia se presupune ca vei fi un specialist. Cum sa mai crezi in dreptate cand in jurul tau oameni se lovesc unii pe altii cu coruptie, prostie si mizerie spirituala in fiecare zi?

Cum poate fi usor sa visezi ca vei avea prietenii pentru toata viata? Cand tu insuti mai intalnesti din cand in cand oameni la care le-ai incredintat candva nevoile acelui sine trecut. Unii doar s-au pierdut prin timp, altii au incetat sa-ti mai fie loiali, cu unii pur si simplu nu te mai potriveai; acelasi tu.  Ce sens le ramane acelora care-ti sunt alaturi chiar acum? Sa traiasca alaturi de tine un moment care nici tu nu ai habar daca te multumeste sau nu?

Cum poate fi usor sa ai visuri legate de familie? Cand singurul lucru care mai guverneaza legaturile de familie nu e dragostea, ci un set de legi renoite tot mereu si adaptate conflictelor de ordin familial ce survin in timp. Cand rar traditionalismul familiei mai e purtat drept valoare morala.

Cum poate fi usor sa visezi iubire? Cand majoritatea relatiilor din jurul tau se arata ineficiente, si nu numai ca devin o majoritate si mai mare, dar iti expun cazuri cu totul si cu totul triste, infinit de triste. Cand realizezi ca fericirea in iubire nu e doar sentimentul in fapt, dar mai ales suma circumstantelor in care ii permiti sa actioneze, circumstante care de multe ori iti sunt straine si asupra carora nu ai nici un control; bani, timp, distanta, reciprocitate si asa mai departe.

Ce ramane? O existenta in care cel putin o data intr-o zi sa te gandesti cu putina imbarbatare la acele esecuri in care totusi crezi mai mult? O existenta in care incerci sa te impaci cu gandul ca intr-un candva pe care-l tot amani, va trebui sa te resemnezi si oftand, sa dai mana cu prostratia?

Kant spunea despre ideal : “Un ideal nu este altceva decat conceptia unei perfectiuni care nu s-a intalnit inca in experienta.”