Pedofilia

Toti ne angajam in subiectul de fata, poate foarte des in cotidianul nostru. Aruncam substantivul pedofil in vocativ foarte des. Dar oare chiar in intelesul notiunii nu avem nici un feeling? Okay .. homosexualitate, swing, relatii deschise, footfetish, gerontofilie .. tabuuri ale societatii, subiecte de pamflet pentru altii, scenarii amuzante, divertisment. Dar bancurile cu pedofili chiar trezesc rasul?

Imaginea unui semi-centenar burtos, cu mustata si chelie, transpirat si livid de placere, masturbandu-se la fereastra unui apartament mizerabil  in timp ce priveste cele doua fetite de 10 si 11 ani, in pauza de la scoala, sarind coarda poate avea vreun pic de haz? Ma adresez celor de parere ca nu.

Daca dex-ul nostru este prea subiectiv numind pedofilia atractia erotica morbida pentru copii, ICD (Internation Classification of Diseases) o numesc "tulburare a personalitatii si comportamentului adult" si DSM(Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders) o  asociaza cu parafilia.

Gasim pe internet o sumedenie de teorii, studii si speculatii, desigur. Dar in ce masura si in care dintre cazuri ati fi dispusi sa nu condamnati pedofilia? Unii neurologi si nu doar au constatat si particularitati in activitatea neurologica a pedofililor (precum un IQ mai scazut, mai putina materie alba, activitate redusa a hipotalamusului in timpul unor probe specifice care ii diferentiaza de cei care nu au astfel de orientari sexuale,nivelul de testosteron scazut, left-handed etc.). Psihologii afirma, ca si in cazul parafiliei ca un factor determinant il pot constitui traumele de natura sexuala in copilarie. Si argument in cazul asta il aduc procentele urmatoare in ceea ce ii priveste pe abuzatori, pretinse victime la randul lor: 50% dintre agresorii baietilor, 40% dintre agresorii fetelor si 25% dintre cei care au comis incest - sustin ca au primit aceiasi tratatie. Ori, parerea mea e ca desi drumul inspre abaterea de la comportamentul deviant e anevoios, nu e imposibil. Putem blama copilul pentru o atitudine provocatoare?

Atat sadismul sexual in ceea ce priveste copii, cat si pretinsa atitudine scarboasa de protectie si dragoste( Sindromul Stockholm) - capete ale acestui spectru al groazei sunt de condamnat.
Nu stiu daca ideal in pedepsirea celor care ajung sa abuzeze de acesti copii ar fi reeducarea de la Pitesti, lagarele de exterminare naziste sau human centipede, daca guvernele ar trebui sa se gandeasca in mod special la acesti nenorociti, daca unicef ar trebui sa raspandeasca mai mult aceste campanii sau islamistii sa se dezica de Mahomed cu una din sotiile lui de 9 ani, dar e infiorator.

Va las si videoclipul asta. Am fost si sunt ravasita de fiecare data cand il vad si ranjesc cu satisfactie vazand ce pateste nemernicul.

Back in business

Dragii mei cititori, cei care va plimbati acum prin lume, in voia si viata voastra, nestingheriti si care nu ati mai citit vreun rand de-al meu, sper sa-mi deschid apetitul pentru adresare si ostentatie acum ca ma asteapta many lonely nights, asemenea zilelor in casa si in fata monitorului. Cineva mi-a amintit astazi de blogul asta si n-am putut sa nu-mi amintesc ardoarea investita in cateva amarate de randuri, uneori fara rost pe blogul asta.

Punandu-mi intrebarea de ce scriu oamenii pe bloguri, de ce aleg sa trateze niste subiecte, de multe ori aleatoriu si concep o pagina sau doua de word de unii singuri, am constatat ca, cel putin in cazul meu, e feelingul de a-ti expune simpla si sincera parere, personalizata, cu privire la ceva. Vreau eu sa vada neaparat cineva asta? Am nevoie de un spatiu rudimentar, care mai e si public unde sa scriu? Chiar atat de stringenta e parerea mea pentru lume?

Nu. In primul rand vorbesc despre nimicuri, despre tot ce s-a mai auzit vreodata. As putea sa tin un jurnal si, cu pixulet auriu, pe foi roz de hartie sa-i scriu imaginarului cititor toata ziua. Le-as putea pune in cutiute, as putea aduna zeci de cutiute. As putea sa nu-l fac public - sa nu spun nimanui despre el si nici dracul nu l-ar gasi intamplator pe google pentru ca am niste etichete groaznice. Dar ceea ce e interesant e ca scriem si gandim diferit in fata unui auditoriu. Asta e feelingul meu in privinta blogului. Ma gandesc la o sumedenie de gusturi ale oamenilor ce pot citi. Imi testez capacitatea de a fi obiectiva in scris. Test me! Nu ma astept ca subiectivitatea sa dea notitelor cu si pentru toata lumea o culoare ca aia pe care nu o cunosc dar stiu ca exista dar oare chiar nu ne lasam amprentele uneori pana si in articolul pe care-l dam substantivelor sau in virgula intentionata spre o anumita intonatie?

Maine, intre orele - putine - importante pentru ceea ce ne trebuie noua, elevilor de clasa a douasprezecea pentru bacalaureat o sa gasesc o idee demna de dezbatut de una singura!